Pages - Menu

luni, 25 august 2014

Adancimea de executare

  • Asa cum este si cazul altor culturi, aratura ramane principala lucrare a solului si in ceea ce priveste cultura orezului. Aceasta trebuie executata inca din toamna, atunci cand umiditatea solului permite desfasurarea in conditii optime a lucrarii de fata. In situatia in care umiditatea este prezenta in mod excesiv la suprafata solului, este necesara amanarea araturii pana in primavara, pentru a putea fi executata in conditii corespunzatoare.


Adancimea de executare a araturii de toamna trebuie sa fie cuprinsa intre 25-30 cm, in timp ce operatiunea de fata executata in timpul primaverii, trebuie efectuata la o adancime de 15-20 cm.

Daca aratura nu s-a putut executa in conditii corespunzatoare in timpul toamnei, aceasta poate fi efectuata primavara, asa cum am mai spus, ori deopotriva in "ochiurile" iernii.

La desprimavarare aratura de toamna sau cea de iarna se lucreaza cu grapa cu discuri in agregat cu grapa cu colti.



  • O alta lucrare de baza a solului dupa aratura, o constituie cea de nivelare a terenului. Aceasta se efectueaza toamna ori primavara inainte de semanat.


In tehnologia de pregatire a solului pentru cultura de orez, este cunoscuta o nivelare capitala, ce se face odata cu demararea lucrarilor de amenajare a orezariei si apoi odata la 4-5 ani, cat si o nivelare de intretinere ce se efectueaza in fiecare an.

Nivelarea terenului se poate face in teren uscat folosind nivelatoare tractate prin doua treceri in sensuri diferite sau dupa inindarea terenului cu un strat de apa. O parcela bine nivelata trebuie sa se incadreze intre limitele + sau - 5 cm.

Orezul se seamana atunci cand temperatura solului a inregistrat temperaturi de 12 -13 grade Celsius timp de cateva zile. Din punct de vedere calendaristic, epoca optima in care poate incepe procesul de semanat se incadreaza intre 20 aprilie-5 mai atunci cand se seamana in uscat, sau 1-10 mai atunci cand se seamana in apa.